Deputatul PSD Mirela Adomnicăi, fost prefect de Suceava, acuză actuala guvernare de lipsa eficienței în cheltuirea banului public. Totodată, aleasa social-democrată susține că premierul Florin Cîțu se laudă că taie sporurile din prefecturi, dar menține al doilea post de subprefect și pe deasupra a înființat postul de secretar general de prefectură. Prezentă în studioul Radio Top, Mirela Adomnicăi a declarat: „Pe acest context de austeritate, premierul a spus că desființează sporul pentru COVID de 30% acordat angajaților din prefecturi. De fapt, același Florin Cîțu a tăiat sporul pe care tot el l-a acordat cînd era ministru de Finanțe, mimînd grija față de banul public. Pe de altă parte, nouă ani prefectul a fost acompaniat de un singur subprefect, deși potrivit Legii 188, în vigoare la vremea respectivă, exista posibilitatea de a bugeta în organigramă și al doilea post de subprefect, care a fost desființat în 2010, cînd au fost celelalte tăieri, tot în context de austeritate. Au fost nouă ani de zile. Poți funcționa și poți conduce un județ și cu un singur subprefect. Județul Suceava nu-i ușor, e mare, e complex, sînt multe unități administrativ teritoriale, dar am putut gestiona corespunzător activitatea cu un singur subprefect. În 2019, după ce a trecut moțiunea de cenzură și au început să se instaleze în funcții, de la București și pînă-n teritoriu liberalii au bugetat și-al doilea post de subprefect pentru că trebuiau să-i mulțumească și pe cei de la PMP și din alte părți. Acum, pe context de austeritate, la sfîrșitul lunii ianuarie, cînd bugetul crăpa în toate părțile, cu deficit de 11% la Sănătate, cu bani mai puțini la Educație, guvernanții înființau încă o funcție în prefectură, cea de secretar general. Dacă aduni matematic salariul unui subprefect, al doilea, cu salariul secretarului general proaspăt înființat, suma totală depășește sporurile pentru toți angajații din prefectură”. Deputata Adomnicăi a mai spus: „Dubla măsură deranjează. Putem înțelege că sîntem în criză sanitară, în criză economică, că trebuie să strîngem cureaua, dar te uiți cum îți taie, cum îți îngheață niște venituri, iar pe de altă parte, este o lăfăială pe banul public”.