Președinta Organizației de Femei a PSD Suceava, Larisa Blanari, este pe locul 28 pe lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare. Întrebată într-o emisiune la Radio Top cum a ajuns să candideze la Parlamentul European, doamna Blanari a declarat: ”A fost propunerea președinției Organizației Județene a PSD și consider că sînt o persoană potrivită pentru acest post”. Referitor la alegerile europarlamentare care vor avea pe 9 iunie, în aceeași zi cu alegerile pentru primării, consilii locale, președintele consiliului județean și consilieri județeni, doamna Blanari a declarat: ”Avem candidați absolut peste tot în județ și noi, cei din PSD, în ședințele și în întîlnirile pe care le avem în teritoriu îi rugăm pe oameni să înțeleagă importanța acestui lanț format din aceste cinci verigi. La consiliul județean, președintele consiliului județean va avea nevoie de consilieri, cum un primar are nevoie de consilieri la nivel local, iar Suceava făcînd parte din România și România făcînd parte din Europa este foarte important ca oamenii să înțeleagă importanța acestor alegeri”.
Larisa Blanari a adăugat că încearcă să le explice oamenilor, în special doamnelor cu care se întîlnește mai des, că este nevoie de o politică sănătoasă pentru a avea o administrație bună. A spus doamna Blanari: ”Pentru a face o administrație bună consider că este important să facem o politică sănătoasă. Oamenii în care credem și pe care îi trimitem să ne reprezinte interesele trebuie să ne reprezinte și cu mîndrie, și în cunoștință de cauză”.
Doamna Blanari, care va candida și pentru o funcție de consilier județean, crede că PSD va obține un rezultat foarte bun la alegeri, pentru că ”PSD-ul este cel mai mare partid și are un bazin electoral care întotdeauna a fost, este și va rămîne al PSD-ului”. În plus, spune doamna Blanari, domnia sa și colegii domniei sale vor continua să discute cu oamenii, în încercarea de a le cîștiga acestora încrederea.










