Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a lăsat să se înțeleagă că ar putea colabora cu succesorul său, social-democratul Vasile Rîmbu, care ar urma să-și preia mandatul în cursul lunii octombrie.
Întrebat despre această posibilitate, domnul Lungu a declarat: ”În privința colaborării cu viitorul primar nu am nici o ofertă, dar dacă voi avea voi analiza. Vreau să spun că s-au folosit proiectele mele în campania electorală. Să fim realiști, sînt proiectele mele de suflet la care lucrez de zeci de ani. Sînt cel mai interesat ca să le implementez. Repet, nu am nici o ofertă dar dacă voi avea voi analiza”. Pe de altă parte, Ion Lungu a spus că i s-ar părea normal ca PSD și PNL să asigure majoritatea în Consiliul Local Suceava, iar opțiunea ca PNL să aibă un post de viceprimar i se pare una firească. A adăugat domnul Lungu: ”Ultimul cuvînt îl are domnul Rîmbu. Viitorul viceprimar trebuie să fie compatibil cu domnul Rîmbu”.
Suceava are un post de city manager, care nu este ocupat în prezent. Candidatul PSD, Vasile Rîmbu, l-a învins la alegerile locale pe candidatul PNL, viceprimarul Lucian Harșovschi, care a fost desemnat candidat în detrimentul lui Ion Lungu, care se află de 20 de ani în funcție.
(Fotografie din octombrie 2018, pe vremea cînd domnul Rîmbu era managerul Spitalului Județean Suceava)