Spitalul Clinic Județean Suceava și care are un cabinet în Gura Humorului, spune că spitalul din oraș funcționează cu toate că nu are nici măcar un medic anestezist și, de aceea, nu se pot face intervenții chirurgicale. În cadrul unei emisiuni la Radio Top, domnul Duprii, care este și candidatul PSD pentru funcția de primar, a declarat: ”Atît timp cît nu ai un anestezist de terapie intensivă, ca să poți să dai o anestezie generală, să poți să asiști la o naștere… nu este ATI, nu este anestezist. Nu se pot face intervenții, nu spun majore, intervenții simple. (…) Gura-Humorului merită un spital și va trebui să aducem un anestezist”.
Gelu Duprii a subliniat că spitalul de la Gura-Humorului ar trebui dezvoltat, mai ales în condițiile în care orașul este stațiune turistică. A spus specialistul: ”Atîta timp cît Fălticeniul are așa ceva, Rădăuțiul are așa ceva, e normal ca și Gura-Humorului să aibă. Plus de asta este stațiune turistică. Pîrtia, cît merge ea, o săptămînă, o lună-două-trei, nu contează… accidente acolo sînt frecvente. Deci, în orice moment cineva se poate adresa camerei de gardă cu o traumă care necesită intervenție de urgență. Nu mai vorbim de nașteri… nașterile în Gura-Humorului se realizează doar cele naturale”.
Domnul Duprii a adăugat: ”Eu pot veni cu soluții pentru a atrage cel puțin un medic sau chiar doi medici anesteziști, a crea o linie de gardă și a da drumul la treabă. (…) Spitalul este în subordinea Primăriei Gura-Humorului și se află pe lista mea de priorități”.