În ședința Consiliului Județean de luni, 31 august, se va lua decizia ca Spitalul Județean să facă teste COVID și pentru oameni din afara spitalului. Testele se vor efectua contra cost. Un test Real Time-PCR cu eliberarea rezultatului în cel mult 72 de ore ar urma să coste 250 de lei. Dacă rezultatul va fi eliberat în două ore, atunci prețul va fi de 400 de lei. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a explicat de ce s-a hotărît ca la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” testarea să fie făcută și la cerere: „Am avut în vedere crearea condițiilor de a utiliza aparatele RT-PCR din dotare la întreaga capacitate, capacitate dublată prin ultimele achiziții și prin adaptarea organigramei la laboratorul de biologie moleculară. În același timp, am luat în considerare, inclusiv, apropierea începerii noului an școlar preuniversitar la data de 14 septembrie”. Unitatea spitalicească dispune de trei aparate Real Time-PCR. Aparatele au fost achiziționate de Primăria Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Consiliul Județean. Spitalul Județean se află în subordinea Consiliului Județean.