Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton, a anunțat că instituția pe care o conduce a strîns 1.000 de ghiozdane pline cu rechizite donate în cadrul campaniei ”Fii solidar! Împreună redăm speranța!”. Acestea vor ajunge la copiii din zonele din județul Suceava care au fost lovite de inundațiile din 27/28 iulie. Ultimele 300 de ghiozdane au fost donate, astăzi, de Patronatele IMM din județul Suceava, conduse de Liliana Aghiorghicesei. Aceasta a însoțit transportul de ghiozdane la depozitul din curtea Inspectoratului Școlar Județean. Potrivit lui Ciprian Anton, 400 de ghiozdane vor ajunge la Broșteni, iar cîte 200 la Ostra, Doroteia-Frasin și Stulpicani. Rechizitele vor fi puse pe băncile elevilor duminică, 7 septembrie. Șeful Inspectoratului Școlar Județean a menționat că în zilele următoare va mai primi încă 200 de ghiozdane, din care 100 de la o fundație și 100 de la Shoping City Suceava. Acestea vor fi distribuite cazurilor sociale din județ.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a realizat acțiunea în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava și Asociația Profesorilor, Antrenorilor, Elevilor și Părinților din L.P.S. Suceava, dar și cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.










