Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a informat că pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței începînd cu luna noiembrie, cererea și documentele doveditoare pot fi depuse pînă la data de 20 noiembrie. Toate informațiile necesare, dar și formularul de cerere și declarația pe propria răspundere se găsesc pe site-un municipalității. Viceprimarul Harșovschi a menționat că abonații din cele 15.278 de apartamente legate la sistemul centralizat de termoficare vor plăti în continuare 240 de lei pentru o gigacalorie. Familiile cu probleme financiare vor beneficia de ajutor dacă se încadrează în plafon, indiferent de sistemul de încălzire folosit. În Suceava sînt 37.840 de apartamente. Lucian Harșovschi a făcut aceste precizări după o întîlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Pot solicita ajutorul de încălzire familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care cîștigă pe lună pînă în 2.053 de lei.









