Antrenorul formației de handbal de Liga Națională CSU Suceava, profesorul Petru Ghervan, este mulțumit de faptul că echipa a reușit să se impună ca joc în actualul sezon și crede că programul următor avantajează gruparea locală în campionat. Tehnicianul a declarat, la Radio Top: „La CSU a început să se contureze un nucleu de jucători care practică jocul pe care ni-l dorim. Problema este atunci cînd ies ei. Am avut mulți accidentați și e greu să rezistăm în lupta pentru puncte. Însă, dintre jucătorii care i-au înlocuit pe cei accidentați, tinerii deja confirmă și vor face parte din echipă în partea a doua a sezonului. Integrarea unor oameni noi în echipă duce la încetinire, duce la un pic de lentoare în joc, și noi nu ne dorim asta. Însă, acel moment de integrare trebuie depășit cumva, iar premisele sînt foarte bune, pentru că tinerii practică același tip de joc la juniori sau la echipa a doua”.
Profesorul Ghervan a mai spus că rezultatele din acest sezon competițional sînt peste obiectivele de joc și de punctaj și a adăugat: „Ne-au scos cele două victorii cu Baia Mare, ocupanta locului III, ceea ce înseamnă o mobilizare exemplară atunci cînd e nevoie, înseamnă caracter, înseamnă perspective foarte bune. În 2023, primul meci de acasă va fi unul de totul sau nimic. Urmează meciul de la Timișoara, o echipă care luptă pentru salvarea de la baraj și unde este antrenor Mihai Rohozneanu, fostul meu elev și coleg cu secunzii de la noi de la echipă. Mai avem trei echipe care ne-au bătut la un gol în tur pe terenul lor. Le avem pe toate trei acasă: Vaslui, Bacău și Buzău. Avem CSM București și Turda, cu care am pierdut la un gol sau două. Le vom întîlni la noi acasă. Sînt cinci jocuri la noi acasă. Nu știu dacă le putem cîștiga pe toate, dar este posibil. Apoi, avem trei jocuri în deplasare cu echipele din Odorhei și Oradea, care sînt cu zero și, respectiv trei puncte, și la Timișoara, care este înaintea lor cu un loc. Toate aceste jocuri pot fi cîștigate. Va fi un retur de campionat teribil, în care poți să cîștigi tot și să te duci pe locul IV sau poți să pierzi tot și să vii pe nu știu ce loc. Programul nostru este mai bun decît al celorlalte echipe. Asta-i adevărat și sîntem invidiați ca program și ca loc pe care-l avem acum. Dar programul nu îți dă puncte. Punctele trebuie să le faci tu, în teren”. Campionatul Ligii Naționale de handbal s-a întrerupt, iar în primul meci din 2023 CSU Suceava va întîlni ocupanta locului IV, CSM București, în data de 4 februarie în Sala Liceului cu Program Sportiv. După disputarea a 15 etape, CSU se află pe locul IX din XIV.