CSM Cetatea 1932 Suceava, club din Liga a II-a de fotbal, a încheiat un parteneriat de cooperare cu formația de primă ligă FC Botoșani. Colaborarea va fi realizată în baza noului regulament aprobat de Federația Română de Fotbal, care permite unui club din Liga a II-a să primească maximum cinci jucători U21 de la o formație din prima ligă. Aceștia vor avea dublă legitimare și vor putea evolua, în anumite condiții, pentru ambele echipe.









