Peste 80 de copii de la Grupul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Gura Humorului vor merge la cumpărături la hipermarketul „Selgors” din Suceava împreună cu membrii Clubului Rotary Bucovina. Este vorba despre copii fără părinţi sau proveniţi din familii cu probleme sociale speciale. Ei vor merge la cumpărături joi, 17 decembrie, de la ora 17.00, în cadrul proiectului Rotary intitulat „Dăruieşte un zîmbet!”. Este pentru a patra oară cînd Clubul Rotary Bucovina desfăşoară o astfel de acţiune în Suceava. Şefa clubului sucevean, medicul Gabriela Creţeanu, a declarat că evenimentul din 17 decembrie se va bucura de susţinerea unor nume importante din mediul de afaceri local, a unor autorităţi, precum şi a unor invitaţi şi parteneri ai Rotary Bucovina.






