Săptămîna trecută, poliţiştii suceveni de la Serviciul Rutier au amendat 128 de căruţaşi. Valoarea amenzilor este de 28.920 de lei. Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru circulaţia pe drumurile publice şi pentru lipsa elementelor reflectorizante. De exemplu, în seara zilei de 18 octombrie, un bărbat de 38 de ani, din Botoşani, a fost amendat cu 1.440 de lei, după ce a fost depistat, la Liteni, pe cînd conducea o căruţă nesemnalizată corespunzător. Mai mult, el se afla sub influenţa alcoolului.





