286 de angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor au fost sancţionaţi disciplinar, anul acesta, iar în 20 de cazuri s-a decis desfacerea contractelor de muncă. Anunţul a fost făcut, astăzi, la Suceava, de şeful Romsilva, Valerian Solovăstru. El a mai spus că aproape 70 de lucrători silvici sînt cercetaţi penal pentru diverse abateri pe linie de muncă. Valerian Solovăstru a adăugat că valoarea penalizărilor aplicate personalului silvic, de la începutul anului şi pînă-n prezent, este de 174.000 de lei.






