


În perioada 4-8 septembrie, la Rădăuți vor fi construite 15 case pentru familii nevoiașe. Proiectul va fi derulat de compania AdePlast împreună cu Asociaţia „Bunul Samaritean” şi organizația neguvernamentală „Habitat pentru Umanitate Rădăuţi”. Proiectul „Bucovina Build&Travel” este la prima ediţie, iar organizatorii îşi propun să adune 300 de voluntari pentru realizarea lui. Municipalitatea rădăuțeană pune la dispoziție terenul și infrastructura pentru noile case. La finalul proiectului, voluntarii vor avea posibilitatea de a petrece un week-end sau o săptămînă în Bucovina.







