Procurorii DIICOT au capturat 333 de kilograme de heroină în valoare de peste 40 de milioane de euro ce era disimulată în rezervoarele a două autotrenuri. Drogurile au fost procurate din Ucraina şi urmau să fie transportate în Vestul Europei. Unul din TIR-urile încărcate cu heroină a intrat în România prin Vama Siret. Autotrenul a fost stopat, ieri, de autorităţi în punctul de trecere a frontierei din Satu Mare. Gruparea de traficanţi este formată din 11 cetăţeni români şi turci. Doi români şi doi turci domiciliaţi în România au fost reţinuţi după audieri.






