În primele 3 zile din 2010, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava s-au înregistrat aproape 500 de prezentări. 15% dintre pacienţi aveau afecţiuni digestive. Purtătorul de cuvînt al instituţiei medicale, Tiberiu Brădăţan, a declarat că alte 15% dintre persoanele care s-au prezentat la Urgenţe suferiseră fracturi sau contuzii din cauză că alunecaseră şi căzuseră pe gheaţă în municipiile Suceava, Cîmpulung Moldovenesc şi Fălticeni. El a mai spus că, tot în primele 3 zile din noul an, la Urgenţe au ajuns zilnic cîte 3-4 oameni intoxicaţi cu alcool. Toţi aceşti pacienţi au fost trimişi la Secţia de Psihiatrie din Burdujeni.








