Patru femei din comuna suceveană Stulpicani au suferit diverse leziuni, după ce maşina în care se aflau ca pasagere a rupt balustrada unui pod şi a ajuns în albia pîrîului Ursoaia din localitate. Accidentul s-a produs astăzi dimineaţă, la ora 09.40. Una dintre victime, în vîrstă de 55 de ani, are nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicaţii. Celelalte trei pasagere, din care două în vîrstă de 42 de ani şi una de 41 de ani, necesită între 5 şi 12 zile de îngrijiri medicale. Maşina era condusă de o tînără în vîrstă de 29 de ani din Stulpicani. Într-o curbă, ea a pierdut controlul asupra volanului, din cauza neadaptării vitezei pe un carosabil acoperit parţial cu polei.







