Primăria Fălticeni a comunicat că, mîine, în municipiu este programată o acţiune de curăţenie generală. Purtătorul de cuvînt al Primăriei, Alexandru Săvescu, a afirmat că acţiunea va avea loc între orele 09.00 şi 15.00. El a spus că vor fi salubrizate spaţiile verzi şi zonele adiacente blocurilor. Totodată, se va face igienizarea unităţilor de învăţămînt şi a instituţiilor publice din Fălticeni.





