Cîteva zeci de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea suceveană Gulia-Dolhasca au participat la o activitate privind conştientizarea tinerilor asupra riscurilor pe care le presupune consumul de droguri, tutun şi alcool. Acţiunea a fost organizată de Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică împreună cu Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava şi Centrul Judeţean Antidrog. La activitate a fost prezent şi un mediator sanitar pentru rromi, şi un asistent comunitar. DSP a informat că prin astfel de activităţi se urmăreşte promovarea unui mod de viaţă sănătos. La Gulia locuiesc mulţi cetăţeni de etnie rromă.







