Noul cimitir din cartierul sucevean Iţcani va fi construit pe un teren situat în spatele staţiei PECO de la ieşirea spre Rădăuţi. Primarul Ion Lungu a declarat că amplasamentul a fost schimbat printr-o hotărîre de Guvern, după ce s-a constatat că s-au greşit datele cadastrale. El a spus că terenul alocat iniţial se află într-o zonă mlăştinoasă. Pămîntul pe care va fi amenajat cimitirul este în suprafaţă de trei hectare. Terenul a fost preluat de primărie de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare.






