
Secretarul Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a anunțat că vineri, 28 iulie, la cinci laboratoare vor putea fi efectuate teste pentru hepatita B și C la un preț accesibil, de 60 de lei ambele. Este vorba despre laboratoarele Synevo, Biotest, Dorna Medical, Bethesda și Alpha Servicii Medicale. Anual, pe 28 iulie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Doctorița Badrajan a precizat că Organizația Mondială a Sănătății și-a propus ca pînă-n 2030 să testeze 90% din populație și să trateze 80% din persoanele depistate cu virusul B sau C. Irina Badrajan a mai spus: „Ar fi util ca decidenții din sănătate să adopte măsuri de testare gratuită a populației, cu atît mai mult cu cît costurile generate de hepatite și de complicațiile lor, ciroza și cancerul hepatocelular, sînt uriașe”. Medicul sucevean a adăugat că decesele provocate de bolile hepatice nu pot fi exprimate ca valoare de nici o cifră.








