Aproape 120 din cei 355 de suceveni selectaţi pentru interviu, ca urmare a Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, au trecut testul şi au fost încadraţi. Bursa a avut loc în patru localităţi urbane din judeţul nostru, în data de 24 septembrie. Şefa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Aurelia Focşa, a declarat că după interviu au fost angajaţi 118 absolvenţi, din care 108 cu studii medii şi profesionale, şi 10 cu studii superioare. Ea a spus că dintre absolvenţii cu studii superioare au fost preferaţi economiştii şi inginerii. Aurelia Focşa a mai spus că absolvenţii de liceu fără atestat profesional au fost angajaţi ca muncitori necalificaţi în domenii precum prelucrarea lemnului, confecţii, comerţ, transporturi, construcţii sau colectarea şi eliminarea deşeurilor. La Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi care a avut loc luna trecută la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi Cîmpulung Moldovenesc, 23 de persoane au fost încadrate pe loc. Angajatorii au oferit 430 de posturi, iar pe la standurile lor au trecut 1.167 de oameni.







