Şaisprezece localităţi sucevene vor beneficia de 800.000 de lei de la judeţ pentru cheltuieli urgente. Banii provin din fondul de rezervă bugetară şi vor fi împărţiţi în baza unei hotărîri aprobate în cea mai recentă şedinţă de Consiliu Judeţean. Cei mai mulţi bani, respectiv cîte 80.000 de lei, vor primi localităţile Vama, Şcheia, Păltinoasa şi Frasin. La polul opus se află comunele Vicovu de Jos, Dorneşti şi Comăneşti care vor primi cîte 30.000 de lei.








