Spitalul Judeţean Suceava a primit 15 miliarde de lei vechi de la Ministerul Sănătăţii pentru refacerea instalaţiilor electrice. Suma venită de la Minister a făcut obiectul unei rectificări bugetare aprobate, astăzi, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean. Luna trecută, adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, maiorul Costică Ghiaţă, informa că în urma unor controale s-a constatat că parte din instalaţiile electrice ale Spitalului din Suceava au fost executate tocmai în 1966.








