Conducerea Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Suceava, fosta Agenţie SAPARD, a anunţat că pînă pe data de 31 iulie pot fi depuse proiecte pentru obţinerea de finanţări nerambursabile pe măsura 322. Este vorba despre „Renovarea şi dezvoltarea satelor” din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală. Şeful instituţiei, Ovidiu Donţu, a declarat că prin acest program sînt finanţate proiecte de investiţii în infrastructura de apă, canalizare, drumuri, energie electrică şi gaz. El a mai spus că pot depune proiecte de dezvoltare şi centrele de îngrijire a copiilor, bătrînilor şi persoanelor cu nevoi speciale, precum şi grădiniţele. Tot prin măsura 322 pot fi atrase finanţări pentru servicii socio-culturale şi de recreere, dar şi pentru restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu. Ovidiu Donţu a precizat că cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii de pe site-ul www.apdrp.ro.