Aseară, un bărbat în vîrstă de 57 de ani, din Frasin, a fost accidentat mortal de o maşină, pe raza localităţii de domiciliu. Potrivit Poliţiei, victima se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în aceeaşi direcţie cu autoturismul. Maşina era condusă de o femeie în vîrstă de 28 de ani, din Stulpicani. Aceasta a intrat în stare de şoc şi nu a putut fi verificată cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.







