Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial, ieri, în cadrul reuniunii UNESCO care se desfăşoară în capitala Braziliei. Includerea lăcaşului de cult în Patrimoniul Mondial a mai fost discutată şi la întrunirea de anul trecut a Comitetului UNESCO. La acea vreme s-a solicitat completarea documentaţiei. În noiembrie 2009, Consiliul Judeţean Suceava a alocat 500 de milioane de lei vechi pentru elaborarea planului de urbanism general necesar pentru documentaţia de bază. Biserica Învierii este situată în interiorul Mănăstirii Suceviţa şi este singura care include o reprezentare a scării Sfîntului Ioan Climax. Zidurile interioare şi exterioare sînt în întregime decorate cu picturi care datează de la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Din judeţul nostru, pe lista patrimoniului mondial mai sînt incluse Biserica „Sfîntul Gheorghe” din Suceava şi lăcaşuri de cult din Moldoviţa, Gura Humorului, Voroneţ, Probota, Arbore şi Pătrăuţi.








