Senatorul PNL de Gura Humorului, Daniel Cadariu, îl contrazice pe purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, care a spus că Guvernul va aloca 47 de milioane de lei din bugetul de stat, bani suficienţi pentru finalizarea şoselei de centură a Sucevei în acest an. Domnul Cadariu a declarat că „anul acesta au prins doar 47 de milioane de lei, adică doar 40% din cele 110 de milioane de lei necesare, și vreți să-i credem că vor finaliza lucrările la centura municipiului Suceava?”. Daniel Cadariu a adăugat că dacă se pornește de la costul total al investiției, care este de 399 de milioane de lei, iar pînă la 31 decembrie 2018 au fost făcute cheltuieli în valoare de 289 de milioane de lei, rămîn de alocat încă 110 de milioane de lei pentru a finaliza investiția.





