Între 4 și 7 mai, în Suceava se va desfășura turneul final al Campionatului Național Universitar de handbal masculin. În competiție vor intra opt echipe universitare, din care două din Capitală și cîte una din Tîrgu Jiu, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Pitești și Suceava. Jocurile se vor disputa în Sala de Sport a LPS și în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”. Președintele Comisiei de Organizare a turneului este decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare, Petru Ghervan.





