În zona gării din comuna suceveană Dărmăneşti se intenţionează amenajarea unui centru de transport intermodal. În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a solicitat acceptul Ministerului Transporturilor pentru încheierea unui parteneriat între CJ şi CFR Marfă. El a spus că, în centrul intermodal, marfa din TIR-uri va fi încărcată în trenuri şi transportată pe calea ferată, pentru a proteja infrastructura rutieră. Preşedintele Flutur a adăugat că, pentru înfiinţarea centrului intermodal, Primăria Dărmăneşti a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, o suprafaţă de 20 de hectare de teren. Administraţia judeţeană va suporta costul studiului de fezabilitate. Proiectul ar urma să fie finanţat din fonduri europene.






