
Un incendiu violent a distrus centrul comercial „Rozita” din Şcheia. Incendiul a izbucnit dimineaţă, în jurul orei 08.00, din cauze încă necunoscute, şi încă nu a fost lichidat în totalitate. Flăcările s-au extins cu repeziciune, iar un fum gros a acoperit întreaga zonă. La faţa locului au ajuns mai multe autospeciale şi maşini de descarcerare. Angajaţii şi clienţii care se aflau la „Rozita” în momentul izbucnirii focului, au reuşit să iasă din complex. La intervenţie au participat aproximativ 150 de pompieri. În sprijinul lor au ajuns poliţişti şi jandarmi. Tuturor celor implicaţi în misiune magazinul „Real”, amplasat în zonă, le-a oferit sandwich-uri. Între orele 12.00 şi 14.00, circulaţia rutieră pe DN17, de la intrarea în Suceava, dinspre Vatra Dornei, a fost blocată pe ambele sensuri, pentru a permite intervenţia pompierilor. Aceştia nu au reuşit să salveze mare lucru. Standurile celor 50 de chiriaşi au fost distruse. La fel şi marfa, în valoare de cîteva zeci de miliarde de lei vechi. Din cauza fumului dens, 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta este al treilea şi cel mai puternic incendiu izbucnit la complexul comercial „Rozita”. De menţionat că „Rozita” funcţionează fără avizul pompierilor, iar luna trecută, administratorul centrului a fost amendat de ISU. Tot atunci, au fost amendaţi şi unii comercianţi deoarece nu-şi depozitaseră corespunzător marfa.






