Pe 13 noiembrie, Complexul Muzeal „Bucovina” din Suceava va organiza a patra ediţie a concursului de graffiti. Înscrierile se pot face pînă pe data de 7 noiembrie, la Muzeul de Istorie din Suceava, telefon 0230/216439. Persoana de contact este caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA. Potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură, grafferii vor desena liber pe panouri de rigips care vor fi amplasate pe strada din faţa Muzeului de Istorie. Toate materialele sînt asigurate de Complexul Muzeal. Lucrările în arta graffiti vor fi expuse la Muzeul de Istorie între 13 şi 27 noiembrie. Acţiunea face parte din proiectul „Happening în Bucovina 2009”.





