La propunerea Comisiei de Analiză a Contestaţiei, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a respins contestaţia lui Aurel Burciu referitoare la alegerile pentru funcţia de rector. Într-un comunicat al universităţii sucevene se arată că plîngerea domnului Burciu a fost respinsă deoarece a fost considerată ca fiind „tardiv formulată şi, pe fondul cauzei, ca neîntemeiată şi nefondată”. Senatul a validat alegerile din 17 februarie, care au fost cîştigate de Valentin Popa, şi a trimis decizia, pentru confirmare, Ministerului Educaţiei şi Cercetării.






