
Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor l-a interpelat pe ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, în legătură cu preţurile mari practicate de Tarom pe relaţia Suceava-Bucureşti şi retur. Domnul Nechifor l-a informat pe ministru că, după redeschiderea aeroportului de la Suceava, după ce acesta a fost într-un amplu proces de modernizare, Tarom a revenit cu două curse pe săptămînă, pentru ca în prezent să fie curse în fiecare zi, una dus şi una întors. Cătălin Nechifor i-a transmis ministrului că la Iaşi sînt patru curse Tarom pentru Bucureşti. În ceea ce priveşte preţul, la Suceava o cursă dus-întors costă 120 de euro, iar pentru Iaşi biletul este mai ieftin cu 41 de euro. În cadrul declaraţiei sale de la tribuna Parlamentului, deputatul Nechifor a mai spus că gradul de încărcare al curselor Tarom este de 63% şi că această companie aeriană obţine cîştiguri importante de pe urma curselor de Suceava.







