Avocatul Paul Rusu, membru al Consiliului Local Suceava din partea Partidului Conservator, a fost reținut pentru dare de mită, pentru 24 de ore. Într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava se arată că Paul Rusu a promis suma de 5.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Suceava, pentru ca acesta să roage un alt procuror să-l ajute pe unul dintre clienţii săi. Clientul avocatului Paul Rusu, care a fost şi el reţinut, este cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Conform DNA Suceava, pe 10 septembrie 2013, Paul Rusu i-a dat procurorului 3.500 de euro, bani proveniţi de la inculpatul Dumitru Giurcă. DNA mai arată: „De asemenea, pe 12 septembrie 2013, inculpaţii Rusu Paul şi Giurcă Dumitru au oferit procurorului suma de 1.500 de euro, ca diferenţă din totalul banilor promişi, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de Procedură Penală”.






