Academia Română a premiat două lucrări ştiinţifice ale Muzeului Bucovinei din Suceava. Astfel, lucrarea „Botanica poporană română” scrisă de academicianul Simion Florea Marian a luat premiul „Simion Florea Marian” la Secţiunea „Etnografie”, iar lucrarea „Catalogul colecţiei Romstorfer”, a muzeografului Victoria Paraschiva Batariuc, a fost recompensată cu premiul „George Oprescu” la Secţiunea „Arte”. Potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale sucevene, „Botanica poporană română” este o veritabilă enciclopedie de cultură populară, cu informaţii dintre cele mai importante pentru studiul lingvistic şi al evoluţiei spiritualităţii şi obiceiurilor poporului român. Conform sursei citate, lucrarea Victoriei Batariuc face cunoscută ceramica monumentală din Colecţia Romstorfer, care este păstrată la Muzeul Bucovinei. Sînt prezentate piesele descoperite acum mai bine de 100 de ani de arhitectul Karl Adolf Romstorfer. Karl Romstorfer a efectuat primele cercetări arheologice la Cetatea de Scaun.






