Jumătate din cele 80 de unităţi şcolare verificate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava funcţionează fără autorizaţie sanitară. Altele 6 au obţinut autorizaţie provizorie. Medicul Ludovic Abiţei de la DSP a spus că majoritatea unităţilor şcolare verificate nu au putut fi autorizate sanitar din cauza lipsei apei potabile curente şi/sau a grupurilor sanitare interioare. El a mai spus că în urma controalelor au fost aplicate 40 de avertismente şi s-a solicitat rezolvarea problemelor de ordin igienico-sanitar. De asemenea, două şcoli au fost sancţionate cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În judeţul nostru sînt aproape 900 de unităţi de învăţămînt, iar numărul celor care pot fi verificate este de sub 10% din cauza faptului că personalul de specialitate al DSP este insuficient.







