Ieri, puţin după ora 15.00, Garda de intervenţie Siret împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zamostea au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Cojocăreni, comuna Zamostea. Au ars aproximativ patru tone de fîn, iar alte două tone de fîn s-au degradat. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui copil în vîrstă de 9 ani care s-a jucat cu focul. Pompierii au salvat casa de locuit din apropiere, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.