Accesul utilajelor firmei SCCF Iaşi-Grup Colas, care lucrează la şoseaua de centură a Sucevei, a fost blocat, astăzi dimineaţă, de aproximativ 50 de persoane. S-a întîmplat în satul Sfîntu Ilie, comuna Şcheia. Oamenii erau nemulţumiţi că utilajele au intrat pe terenurile lor, chiar dacă nu li s-a făcut nici o ofertă de expropriere. Ei au apreciat că vinovată de această situaţie este Primăria Şcheia. Primarul Vasile Andriciuc a spus, însă, că sarcina conducerii localităţii este aceea de a identifica proprietarii terenurilor traversate de ruta ocolitoare. El a adăugat că, pentru stabilirea despăgubirilor, datele vor fi transmise către Casa de Avocatură Tudor, prin care sînt realizate exproprierile, şi către firma de cadastru şi intabulare „Geosit”. După cîteva ore, muncitorilor de la SCCF Iaşi-Grup COLAS li s-a permis reluarea lucrărilor la şoseaua de centură.







