Președintele PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, va candida la șefia Ligii Naţionale a Aleșilor Locali Liberali, în cadrul alegerilor care vor avea loc pe 25 noiembrie 2017 la Cluj. Susținerea candidaturii liderului liberal sucevean a fost votată în ședința Ligii Aleșilor Locali ai PNL Suceava care s-a desfășurat sîmbătă la Conacul Domnesc din Șcheia. În cadrul aceleaşi şedinţe s-a discutat despre problemele cu care se confruntă administrațiile locale precum și despre noile modificări fiscale, care vor afecta bugetele de investiții ale primăriilor.






