Sîmbătă, 29 ianuarie, la ora 10.45, administratorul unui magazin de bijuterii din Rădăuţi a reclamat la Poliţie că persoane necunoscute au sustras mai multe bijuterii. Vînzătoarea de serviciu le-a spus poliţiştilor că un bărbat şi o femeie au pătruns în magazin, femeia cerîndu-i să-i arate cîteva bijuterii. În acelaşi timp, bărbatul a sustras o planşetă pe care erau expuse circa 80-100 de perechi de cercei din aur de 14 k, în valoare de 12.000 lei. În cursul zilei de sîmbătă, poliţiştii i-au identificat pe hoţi: un bărbat în vîrstă de 61 de ani şi o femeie în vîrstă de 46 de ani, ambii din municipiul Botoşani. A fost recuperată integral cantitatea de 209 grame de bijuterii şi a fost returnată administratorului magazinului. Cei doi botoşăneni au fost reţinuţi pentru furt calificat.





