Ministerul Sănătăţii a anunţat astăzi că, în ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate alte 165 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1, dintre care opt în judeţul Suceava. Numărul total al îmbolnăvirilor din ţară a ajuns la 2.830. În judeţul Suceava au fost depistate pînă acum aproximativ 120 de persoane infectate cu virusul AH1N1. În România s-au înregistrat două decese cauzate de gripa nouă. Una dintre victime a fost un bărbat în vîrstă de 43 de ani din oraşul sucevean Siret.







