Din cauza fumatului în locuri nepermise, la Poiana Micului, pe raza Ocolului Silvic Gura Humorului, au ars liziera și uscăturile lemnoase de pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Suceava, evenimentul se putea transforma într-un incendiu de proporții deoarece exista pericolul de propagare a flăcărilor la fondul forestier – o pădure de rășinoase, cu o zonă greu accesibilă chiar și pe jos, fără surse de apă suficiente, unde intervenția pentru stingere ar fi fost deosebit de grea și pierderile importante. Pentru misiunea de la Poiana Micului au fost mobilizați 22 de pompieri militari, 40 de lucrători silvici și 20 de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Aceștia au acționat cu două autospeciale, o autoșenilată, cinci motopompe și două tractoare auto forestiere, și au folosit rucsace de stins incendii și bătătoare metalice. Intervenția a fost dificilă, nu doar din cauza zonei accidentate și a surselor limitate de apă, ci și din cauza tipologiei incendiului, acesta manifestîndu-se atît suprateran, la uscături lemnoase și la vegetație uscată, cît și în subteran, în stratul gros de lizieră.








