Un incendiu izbucnit ieri, la orele prînzului, într-o locuinţă din satul sucevean Boura, comuna Forăşti, a făcut pagube de 2.500 de lei. Incendiul a fost provocat de o sobă amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile. Focul a distrus bunuri casnice, piese de mobilier şi podeaua din lemn pe o suprafaţă de 35 de metri pătraţi. Pompierii de la Detaşamentul din Fălticeni au stins incendiul cu două autospeciale şi au salvat casa evaluată la 10.000 de lei.







