Un adăpost pentru animale din gospodăria unei femei din comuna suceveană Siminicea a ars în urma unui incendiu izbucnit, ieri după-amiază, din cauza unui scurtcircuit. Totodată, flăcările au distrus o jumătate de tonă de furaje, o jumătate de metru cub de lemn şi 20 de metri liniari dintr-un gard din lemn. Pagubele sînt estimate la 5.000 de lei. Echipele de intervenţie din Suceava, Dumbrăveni şi Siminicea au stins focul cu trei autospeciale şi au salvat locuinţa femeii şi două case învecinate în valoare de 40.000 de lei.