O gospodărie din comuna suceveană Horodnic de Sus a fost afectată de un incendiu provocat de o sobă amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile. Incendiul a izbucnit aseară, în jurul orei 22.00, şi nu a făcut victime. A ars acoperişul bucătăriei de vară. Totodată, s-au degradat pereţii şi tavanul construcţiei. Echipele de intervenţie au stins focul cu 3 autospeciale şi au salvat locuinţa şi anexele.







