
Opt brancardieri şi cîteva infirmiere din cadrul Secţiei de Urgenţă a Spitalului Judeţean Suceava au fost transferate la alte secţii. Din această cauză, dimineaţă, aproximativ 30 de brancardieri şi infirmiere au protestat în holul spitalului. Directoarea medicală, Doina Elena Ganea, a declarat că s-au făcut controale şi s-au descoperit o serie de nereguli. Doamna Ganea a spus şi că a fost lovită masa tomografului, unul foarte performant, care a redevenit funcţional după 24 de ore, după intervenţia echipei de service. Infirmierele şi brancardierii au fost transferaţi pentru o perioadă de 60 de zile, după care se pot întoarce dacă vor trece examenele la care vor fi supuşi. Doamna Ganea îi înţelege pe cei care protestează, fiindcă la Secţia de Urgenţe salariile sînt mai mari decît în alte secţii, aproape de nivelul celor din Uniunea Europeană. Doina Elena Ganea a mai spus că, în ciuda protestelor, nu se va reveni asupra mişcării de personal şi că alternativa ar fi ca angajaţii nemulţumiţi de transfer să demisioneze. Directoarea medicală a mai spus că asistenta şefă de la Urgenţe, Valeria Cureluşă, s-a întors la Secţia Chirurgie, iar în locul acesteia a fost adusă Mihaela Hreceniuc. Doina Elena Ganea a adăugat că modificările făcute în ceea ce priveşte personalul vor fi aduse la cunoştinţa managerului Spitalului Judeţean, Vasile Rîmbu, mîine dimineaţă.






