Meteorologii au emis o informare de vreme rea. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începînd de marţi, de la ora 03.00, şi pînă joi, 17 aprilie, la ora 15.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore. Valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.






