Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău în timpul Sfintei Liturghii oficiate, astăzi, la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” din Suceava. Lor li s-a făcut rău din cauza căldurii şi a aglomeraţiei, iar primul ajutor le-a fost acordat de echipajele SMURD. Două din cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean. Potrivit purtătorului de cuvînt al Jandarmeriei Suceava, Bogdan Cornaci la slujba religioasă din curtea Mănăstirii „Sfîntul Ioan” au asistat aproximativ 10.000 de credincioşi.






