În judeţul Suceava sînt disponibile 255 de locuri de muncă, dintre care 41 pentru absolvenţi. Din totalul posturilor libere 90 sînt pentru muncitori necalificaţi la demolarea clădirilor, zidărie, mozaic, faianţă, gresie şi parchet, în timp ce 62 sînt pentru muncitori necalificaţi la ambalarea de produse solide şi semisolide. Între altele, angajatorii mai au nevoie de şapte muncitori necalificaţi în silvicultură, un director, un director adjunct şi un director de magazin. Oferta este valabilă pînă joia viitoare, iar numărul posturilor vacante este cu 106 mai mare comparativ cu săptămîna precedentă. În Suceava, rata şomajului a crescut cu 0,2% în februarie faţă de ianuarie şi a ajuns la 8,6%, fiind cu 0,3% peste media naţională. Potrivit statisticilor, peste 21.800 de suceveni nu aveau un loc de muncă la sfîrşitul lunii trecute. Cei mai mulţi şomeri din judeţul nostru, respectiv 19.562, provin din sectorul privat.