Primarul Sucevei, Ion Lungu, nu este mulțumit de ritmul lucrărilor de modernizare a străzii Vasile Bumbac, de care se ocupă firma „Autotehnorom” din Șcheia. El le-a cerut explicații celor de la „Autotehnorom” în legătură cu încetarea lucrului timp de cîteva zile, răspunsul fiind acela că au fost probleme cu utilajele și că muncitorii au fost trimiși pe un alt șantier. Pe panoul de identificare a investiției scrie că termenul de execuție expiră pe 4 octombrie 2018. Însă, primarul spune că dacă lucrările se vor întinde pînă-n toamnă, decontările vor trebui făcute de municipalitate. Ion Lungu a precizat că este de dorit ca șantierul să fie închis pînă pe 19 iunie, pentru ca plăţile să fie făcute prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Proiectul de modernizare a străzii Vasile Bumbac are o valoare de peste 1 milion de lei, fără TVA.








